Conferința de închidere a proiectului „IncluziROMOltenia – Incluziunea Socială și abilitarea romilor din Oltenia”
ASOCIAȚIA UMANITARĂ ROMANIȚA a organizat în data de 30 iunie 2023, ora 12:00, la sediul din Craiova, strada România muncitoare, nr. 62, Conferinţa de de închidere a proiectului “IncluziROMOltenia – Incluziunea Socială și abilitarea romilor din Oltenia”, proiect implementat de Asociația Umanitară Romanița în parteneriat cu Școala Gimnazială „Luca Solomon” Vaideeni, Școala Gimnazială Catane – Dolj, Asociația „Speranța Pentru Valea Verde” – Polovragi, Școala Gimnazială Mărgăritesti – Olt, Asociația Regională pentru Dezvoltarea Antreprenorială Oltenia (ARDA Oltenia) și Asociația Eurom Social Construct.
Proiectul a fost implementat în perioada 01.07.2021 – 30.06.2023, având drept obiectiv principalcreșterea gradului de incluziune socială și abilitarea romilor prin implementarea unor măsuri integrate și orientate pe nevoile comunităților marginalizate din localitățile Vaideeni (Vâlcea), Polovragi (Gorj), Vânjuleț (Mehedinți), Voineasa (Olt) și Catane (Dolj) fiind destinat unui numar de 950 persoane în situații de vulnerabilitate, de risc sau confruntându-se cu diverse forme de excluziune socio-economică si unui numar de 75 specialiști voluntari din domeniile educației, sănătății, ocupării, serviciilor sociale, administrației publice, sectorului ONG etc. implicați în furnizarea de servicii comunitare destinate persoanelor aflate in situatii de vulnerabilitate.
Finanțarea proiectului este asigurata prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, a fost implementat pe o perioadă de 24 luni și are o valoare totală de 3.145.645,71 lei.
La Conferinţa de închidere a proiectului „IncluziROMOltenia – Incluziunea Socială și abilitarea romilor din Oltenia au participat 30 de persoane – reprezentanți ai instituțiilor locale și județene și ai ONG-urilor și colaboratori implicați în furnizarea de servicii, în special privind comunitățile rome.